fotoGráfica by Madalina Basarman
fotografía y videografía 

Ng ng ng ng aaa eee mmm! ...

V-aș povesti câte ceva de sâmbătă, că a trecut tare repede ziua asta frumoasă pregătită special pentru mine. 

Este adevărat că am făcut nani din belșug (așa mi-a cântat mămica mea, că dacă pap și fac nani voi crește repede iar mie îmi convine treaba asta, fiindcă îmi plac pantofii și cerceii ei).
 Povestea mea o cam știți... mami și tati s-au rugat la Doamne Doamne mult timp și pentru că au fost cuminți, Doamne m-a trimis acasă în anul când au împlinit 10 ani de căsnicie. 
Primirea a fost pe măsura așteptării, că mi-au găsit nănuți buni și iubitori, pe Simona  și Ilarie Cîmpian, care și ei au o fetiță. Cred că o să îmi dea jucăriile ei, că pare să mă iubească deja. 
Este foarte drăguță! 
Sâmbătă a fost mare iureș, că m-au tot îmbrăcat și dezbrăcat și foarte curios că am făcut băiță undeva departe de casa noastră, într-o casă mare, cu multă lume serioasă. Într-un fel, nu mi-a displăcut acolo, că mi-a spus tati că în casa aia sunt îngerași. 
Seara nu am înțeles deloc ce obiceiuri au adulții ăștia! Am ajuns într-o altă casă cu becuri mari și multe  fundițe roz, flori și alte lucrușoare cochețele, pentru fetițe. Am apucat să văd la intrare că se numește Restaurante "Las Postas"(am zis că e bine totuși să țin minte unde mă duc!). După scurt timp am înțeles că toată lumea aceea venise pentru mine (se tot aplecau și îmi vorbeau pițigăiat - au fost drăguți, oricum!). Am rămas cu bunica și mami mai apoi, pentru că era un nene care cânta (altfel decât îmi cântă mie mami!), toți se bucurau și alergau unii după alții. Aveau un joc frumos. Cred că am să îl învăț și eu când mă fac mare. 
A doua zi am fost iarăși la casa cea mare cu îngerași și mai apoi, altă băiță cu multă lume, doar că de data asta la noi acăsucă. Nu știu ce tot au adulții ăștia cu atâtea băițe în public unde se bucură toți când mă văd în apă!  Când i-am văzut așa fericiți, nu am făcut gălăgie dar am să recuperez.
Am să învăț să țip ... 

Cu drag,

Anastasia

(Autor: Narcisa Madalina Basarman, noiembrie 2018)

 ANITA, CIPRIAN ȘI RAZELE LOR DE SOARE

Te provoc să-ți pun capac!

          Ea, de o frumusețe aparte, aparent lipsită de griji însă diferită de restul fetelor de vârsta sa. Nedeslușită le era străinilor această strălucire a unei înțelepciuni regăsită în izvoarele de munte – cristalină și totodată cu unde repezi, însă cu zâmbet zglobiu și reflexii aurii de lumină.

        El, ușor arogant, cu viața așezată pe rafturi concrete, dezinvolt dar de neatins, mereu acolo însă inabordabil, un burlac captivant căruia i se țesea viitorul, fără a avea habar.

        Pentru Anita, a-l cuceri a fost o provocare ce, fără ca niciunul să anticipeze, a creionat temelia lumii lor de după. Ciprian, într-o zi a privit orizontul simțind că îi lipsește EA. S-au sfărâmat lumi, s-au ridicat ziduri în care mai apoi au apărut ferestre, căci înflorirea nu le era deplină fără a completa mănunchiul razelor de soare.

Cafeaua cu aromă de destin

       Diminețile noastre, ale tuturor, încep în aburul aromat al licorii grozave însă unora li se creionează întreaga viață învăluiți în începuturile anunțate de o banală ceașcă de cafea.

Pentru Ciprian, rațiunea de a fi a căpătat deodată o altă paletă de culori, neexteriorizându-se în continuare, a luptat cu sine și cu întreaga lume de a menține noțiunea de „acasă” în pace, netulburată de intemperiile problemelor de-afară. Taciturn în momentele grele, un stâlp de granit al familiei sale, protejând comorile lui de umbră și vifor însă nelăsând cuvintele să zugrăvească trăirea.

     Câtă zbatere, câtă așteptare și câte iluzii … an după an, tratamente și planuri, speranțe și tot pe-atâtea răni rostite sau mute, culminau cu inelul anual de logodnă ce parcă pecetluia un nou început în curajul de a continua așteptarea.

     Viața lor împreună a început între zidurile unei cafenele iar prevestirea celei mai mari bucurii după ani de frământări, a sosit în același mod. Fetița mijlocie și-a anunțat prezența!

    Un bărbat adevărat nu declară, ci demonstrează! …și a demonstrat, căci și bărbații plâng câteodată … în hohote. Picătura aceea de viață, carne din carnea visurilor sale, minunea lor se înfăptuise și se numea Sara Sofía.

    Pentru unii, un deceniu însemnă o clipire de pleoape, pe când pentru alții înseamnă o întreagă lume. Aceștia sunt ei, împletind zilnic bucuria în buchete și adunând amintiri create cu grijă, căci cele trei fetițe scriu zilnic file dintr-o poveste doar de ei cinci știută, căci unul pentru celălalt sunt unicitate, viață și lumină, sunt „Soare”.

      În casa lor, am înțeles că sintagma „tinerii de astăzi” este doar o generalizare nefondată, căci delicatețea, puritatea și responsabilitatea surioarei celei mari te lasă fără cuvinte, privind sclipirea din tonul vocii sale, în timp ce leagănă mezina familiei. De la Sara am aflat geneza lui Moș Crăciun, și am mai aflat că dincolo de politețe și eleganță, familia lor este o infinită și molipsitoare sursă de bucurie.

(Autor Narcisa Mădălina Basarman, 12.01.2018) 
CUVÂNT DE MULȚUMIRE


      Există momente în viață când emoțiile se rostogolesc peste cuvinte, când trăirile se duc de-a valma peste gânduri iar acestea din urmă se așază cuminți, în tăcere și așteaptă ca amintirile toate să își termine povestea. 
Așa a fost pentru mine aseară, la finalul celei de-a V-a ediții a Festivalului „Bun ești, Doamne, bun” ... când ale mele cuvinte s-au blocat sub recunoștință, uimire și emoție. Când dăruiești, nu aștepți răsplată, cu atât mai mult că miza celor doi ani de coordonare în segmentul cultural-tradițional din Parohia „Sfânta Treime” a fost (și încă rămâne) una mai presus de acțiunile pe care o persoană le poate genera.

      Ieri am fost fotograf la cel mai important eveniment cultural anual al comunității ortodoxe românești din nordul Spaniei. Unul dintre invitații care ne-a onorat cu prezența, alături de Domnul Consul General al României la Bilbao a fost domnul Vasile Vasilache. Acest domn deosebit a venit la Festival cu un cadou absolut impresionant: o excursie la Mormântul Sfânt, pentru o persoană desemnată de părintele paroh al parohiei pe care dumnealui o va considera câștigătoare. Pentru eforturile și calitatea organizării spectacolului de ieri, domnia sa a dăruit comunității din Logroño acest premiu.

    Evident, ca fotograf, așteptam pregătită să apară persoana anunțată de Părinte. A urmat un emoționant și puternic discurs despre dăruire, jertfă și inițiativă, despre sumele importante adunate pentru construcția Bisericii noastre și toate acestea, ținând în mână piatra – simbol pe care Nepsis a dăruit-o acum mai bine de un an, ca piatră de temelie a Bisericii și comunității noastre. (...eu, în continuare, așteptam ...) Discursul Părintelui s-a încheiat cu numele meu ...   și în continuare consider că sunt persoane mult mai îndreptățite și potrivite pentru a fi gratulate în acest mod. Pentru mine, este dincolo de vis această călătorie spirituală. Este atât de mare bucuria, încât nu o pot cuprinde în palmele gândului și conștientizării. Voi spune însă și astăzi ca și ieri: fiecare persoană care s-a implicat fie și cu un fir de ață împletită, merită în egală măsură să primească acest premiu.
  
     Mulțumesc, Părinte Vasile! Mulțumesc domnule Vasile Vasilache și le mulțumesc tuturor celor care au înțeles demersurile mele, au rezonat cu ele și s-au alăturat acțiunilor noastre. Le pot mulțumi astăzi și celor care nu au crezut la început în ideile și acțiunile Nepsis, vorbind despre noi – au dus mai departe stindardul nostru, fără să vrea și chiar și prin ei am devenit mai mulți și mai uniți. Aici am întâlnit oameni curajoși, asumați chiar dacă aparent idealiști, și frumoși sufletește din cale-afară, în frunte cu Părintele Vasile.

   Toată activitatea mea ca voluntar alături de românii din Spania a început din conștientizarea necesității unității comunității noastre. Nu poți construi solid dacă nu ai o temelie reală iar aceasta poate fi constituită doar din cultură, civilizație și tradiție, fără jumătăți de măsură. Eu cred că oamenii fără spiritualitate și fără trăire pozitivă nu își îndeplinesc menirea pe acest pământ. Familiile se întemeiază pe iubire și încredere, pe acceptare și planuri de viitor și toate se leagă  împreună prin bucurie iar eu văd comunitatea noastră ca pe o mare familie. Familia are nevoie de un acoperiș sub care să poată sta la masă. Unii vin mai rar acasă, alții mai des, însă toți ajung mai devreme sau mai târziu la marea masă unde se vorbește și se simte în limba și tradiția de proveniență.

    Cu ajutorul Domnului vom aduce un colț din România aici – bisericuța maramureșeană din lemn românesc, adusă și asamblată în orașul nostru de către români de-ai noștri. Este realizabil acest vis și primii și cei mai importanți pași au fost făcuți. Mai mult, beneficiem de o eșalonare foarte accesibilă (35 euro/lunar/familie) timp de un an și jumătate și în acest mod putem avea un simbol autentic românesc ce ne va face cinste, înfățișându-ne cu un element reprezentativ civilizației și tradiției noastre. Noi știm că România este frumoasă, străinii află acest lucru atunci când ajung acolo în vacanțe însă bisericuța aceasta le va povesti ceva despre noi și la ei acasă.

   Încă o dată vă mulțumesc din suflet și vă doresc Sărbători Binecuvântate, cu pace sufletească, belșug și bucurii alături de cei dragi!

Cu drag, respect și recunoștință,

Narcisa-Mădălina Basarman
Logroño, 18.12.2017

 

 Azi mă doare

   Unde te-ai rătăcit, române, când ești așteptat în Marea și Sfânta Îmbrățișare? Ce vor culege generațiile după tine? Tu astăzi treci fluierând pe lângă holdele bogate semănate de de strămoși; doar treci. Nu culegi și nu ai cum și nici ce semăna. Cu frică să te gândești la aceasta, căci ziua în care se vor usca palidele și firavele spice de azi este ziua când vei purta doliu după Țara ta și-a mea.          

   Nu-ți mai îmbrăca domnitorii, valorile și eroii în bermude roz cu verde! Nu se asortează cu lacrima prelinsă pe opinca murdară de noroi și de sânge, nu se potrivesc cu zecile de ani în care au stat nemișcați în furtunile batjocorii și însingurării, așteptând doar Viața de pe urmă, râvnind Mântuirea, înlănțuiți către groapa comună. Istoria te plictisește, literatura nu e genul tău, limba română și tradiția  –  doar un soi de plastilină modelabilă sub ignoranța ta.         

     De te-ar privi un Decebal în al cărui ținut te-ai născut, ai putea sta drept pentru astăzi? Dacă te-ar întreba Brâncoveanu, Ștefan, Mihai, Iancu sau Cuza ... sau jertfa care încă mustește sub sute de ani de iubire de glie, ce ai răspunde? Ce înțeleg umbrele din mersul târât al pașilor tăi de azi? Ce pui pe masa Marii Uniri, române, din România sufletului tău?              

Oprește-te.

(Autor: Narcisa-Mădălina Basarman Logroño, 30.11.2017)

 

Despre Mădălina aia, de la „fotoGráfica” 

 

Dintotdeauna am exprimat ceea ce simt, într-un mod sau altul, fie că am scris, că am sculptat, că am fotografiat, am vorbit sau … am vândut. Așa m-au trimis ai mei înspre viață: să nu mă smiorcăi când dau de greu, să dăruiesc din ceea ce am și să-i admir pe cei mai buni, conștientă fiind de propria-mi valoare reală. Mai clar, să-mi știu lungul nasului și să acționez cu fruntea sus, să mă lupt pentru ceea ce merit și să mă îndepărtez de ceea ce mă tulbură nejustificat.  

Nu voi începe vreo poveste plictisitoare și standard despre marea mea dragoste față de fotografie, despre cum am dat eu click prima dată în Corel sau despre echipamentele mele (nu intenționez să le vând, că-mi trebuiesc!) și în niciun caz nu mă voi da grozavă și cu stea în frunte, (imediat îți spun și de ce…) însă mă voi adresa ție, persoanei care rezonezi cu imaginile și stilul meu de a reda emoția, care te regăsești în felul meu de a privi și a transpune lumea. Ție vreau să îți spun că sunt onorată și mă simt privilegiată atunci când tu îmi încredințezi pentru câteva clipe emoțiile tale, pentru a le așeza frumos pentru generațiile următoare. Tu vii către mine cu toată încrederea iar eu știu că am obligația morală (înainte de toate) de a fi prezentă și implicată 150% în povestea ta.

Îți spuneam mai devreme că nu mă compar și te rog să nu o faci nici tu. În acest domeniu nici nu ai cum să te compari, fiindcă orice activitate care implică și creație și viziune artistică depinde de ochii sufletului care interacționează cu munca ta. Sunt câțiva creativi americani (fotografi, editori de imagine etc) pe care îi urmăresc ori de câte ori am timp. Mă alătur celor care gândesc să ajute clienții să înțeleagă importanța  și diferența dintre un click și altul. Colaborarea cu un fotograf presupune în primul rând să îți placă ȚIE ce vezi în munca lui, să te simți în siguranță pe mâinile sale (aici ajută și un contract cu clauze clare) și să te regăsești în felul în care simte și redă lumea. Aceeași părere o am și despre cei care scriu, filmează, pictează sau cântă. Din fericire, noi cei care ne aventurăm în lumea asta tehnico-artistică, chiar nu ne batem pe clienți, fiindcă nu vindem un produs cu preț fix, aflat lângă alt produs identic. Implicit, intrăm în sfera gusturilor care nu se discută. Ca să mă exprim mai clar, este ca și cum am încerca să facem o paralelă între prune și mango doar pentru că sunt clasificate ca fructe.  

Eu te invit să mă întâlnești iar singura ta întrebare să nu fie legată de preț, fiindcă ai să ratezi surpriza. Lista de servicii este cu mult mai vastă decât „fotografie de nuntă și botez”  și .... NU, nu muncesc gratuit decât foarte rar și doar atunci când dăruiesc rezultatul muncii mele cuiva foarte apropiat / drag. E ca și cum ai merge în vizită la mama ta și o ajuți la cumpărături. Ar fi complicat să iei lista tuturor din bloc, nu? Mă întorc la tarife, fiindcă am observat (cu tristețe) că asta este cea mai mare curiozitate în ceea ce mă privește și îți răspund că lucrez responsabil, la prețurile regăsite pe piața locală. 

Simplificând, nu îți voi răspunde prin mesaje cât costă să vin la evenimentul tău, pentru simplul fapt că nu știu ce îți dorești. Este puțin probabil să vrei fix 10 fotografii, la ora x din zi, cu o pereche de pantofi (în general, pantofii stau cum și unde îi așezi). 

Așadar, hai să ne cunoaștem!
                             

       Cu drag,   Narcisa-Mădălina Basarman

 MARIA CRISTINA

  Mult așteptatul moment a sosit în a doua zi de Brumar – Dumnezeu a binecuvântat tânăra familie Rus cu primul dintre cei trei copilași: un suflet de fetiță. Au numit-o Maria Cristina și zi după zi, împleteau neobosiți și fericiți gânduri, vise și ore nesfârșite de muncă pentru viitorul micuței.

  Departe de Ardealul lor de baștină, suflețelul cu ochi mari, verzi și curioși, creștea însă părea sa fie ceva în neregula: nu vorbea. Ce poate fi mai tulburător pentru inima unui părinte, decât teama și grija pentru copilul său? Au urmat nopți nedormite, transformate în zile petrecute pe holurile cabinetelor medicale, diagnostice ambigue sau definitive ... și toate scăldate în lacrimi și rugăciuni fierbinți către Maica Sfântă. N-au fost în zadar, căci una dintre zile a adus începutul alinării acestei mari încercări – diagnosticul corect: Maria nu vorbea, fiindcă nu putea auzi. Din acea clipă, timpul și-a pierdut dimensiunea în sufletul tinerei mame. Cu credință în Dumnezeu și speranță în viitorul minunii care le lumina casa, a început lupta pentru recuperarea fiicei lor.

  Toate mergeau spre bine, când o nouă problemă a apărut: fetița nu putea desena după cerințele primilor ani de școală, precum ceilalți colegi de clasă. Alte nopți nedormite, îmbrăcate în rugăciuni și griji, alte zile de tulburare în familie. Într-una dintre acestea, mama Mariei Cristina, departe de țara sa și neștiind cui să se adreseze, a ales să străbată străzile orașului în căutarea unei soluții. Ideea s-a dovedit una excelentă, căci îi iese în cale Academia de Arte Plastice „José Luis Birigay” și totodată primul pas către descoperirea înclinațiilor artistice ale fiicei. Acolo, cu multă muncă și răbdare, formele desenate cu stângăcie au devenit minunatele tablouri de astăzi. Cine o întâlnește pentru prima dată pe Maria Cristina Rus, nici nu poate bănui că adolescenta premiantă, cu personalitate puternică dar totodată cu ținută delicată și înclinații notabile către muzică și pictură și-a învățat talentele, sprijinită fiind de mama sa și protejată de Maica Sfântă al cărei nume îl poartă. 

  Din adâncimea privirii sale de smarald strălucește noblețea sufletească așezată cu grijă prin educația primită acasă și în sânul Bisericii românești, alături de nașii ei de botez.

  Maria așterne lumină și pace pe pânză, prin culoare și mângâiere prin note muzicale, își sprijină sora și frățiorul de fiecare dată când este nevoie, neuitând însă nici că are aproape 15 ani și ori de câte ori se ivește ocazia, se bucură de compania prietenelor ei, la cinematograf, în parc sau în excursii, așa cum este și firesc la vârsta sa. Am întrebat-o dacă are prieten (de, iscoditoare din fire!) și mi-a răspuns râzând, degajată, ca un adult „-Nu îmi trebuie prieten deocamdată.” Mi-a tresărit inima de admirație, văzându-i determinarea exprimată cu atâta lejeritate.

  Felicitări și mulțumiri familiei, pentru că prin strădaniile sale dăruiește societății noastre o tânără educată, talentată, care face cinste comunității românești.      (Autor: Narcisa-Mădălina Basarman, 11.09.2017)

 

473.040.000 de secunde: durata unei clipe
Suntem obișnuiți să facem calcule, să gândim planuri concrete și atent studiate, le punem pe hârtie și ne angrenăm în realizarea lor. Putem calcula calendaristic, cu precizie, zile, ore, secunde dar niciodată nu vom putea anticipa clipa și intensitatea trăirii. În iubire nu rămâne loc de planificări. Vine, se instalează și ne rămâne să ne descurcăm cum știm mai bine.
Ei au găsit rețeta!
La puțin peste 20 de ani au decis să se aventureze împreună în cel mai dificil proiect de echipă: FAMILIA. Au pășit prin greutăți și schimbări majore, mână în mână, și-au pus speranța în Dumnezeu și au îndrăznit. Nici în cele mai năprasnice furtuni nu s-au dezlipit unul de altul, ghidați fiind de lumina clipei în care au spus „DA!”. Sunt diferiți unul de altul și tocmai asta a creat întregul: frumos și rotund. 
Au strâns cu grijă flori de câmp și spice de lumină și le-au așezat în glastra anilor ce parcă i-a așteptat pe ei să apară, să-și revendice bucuriile, frumusețea și satisfacția că au ales înțelept.
Vă fie viața de familie limpede precum cristalul aniversării pe care o celebrați!
La Mulți Ani binecuvântați, familie frumoasă!

(Autor: Narcisa-Mădălina Basarman, 11.09.2017)

 Mai poți găsi texte de-ale mele pe http://parohiaortodoxalogrono.blogspot.com.es și pe madalinabasarman.blogspot.com.es 


 


 

 
website security DMOZ - Free Link Directory Free Web Directory - Dmoz - Arts and Humanities Add URL to Search Engines 1Abc Directory USGeo Web Directory Submit URL - Submit A Site Submission4U Free Directory anunciosgratisweb.net