fotoGráfica by Madalina Basarman
fotografía y videografía 

Ng ng ng ng aaa eee mmm! ...

V-aș povesti câte ceva de sâmbătă, că a trecut tare repede ziua asta frumoasă pregătită special pentru mine. 

Este adevărat că am făcut nani din belșug (așa mi-a cântat mămica mea, că dacă pap și fac nani voi crește repede iar mie îmi convine treaba asta, fiindcă îmi plac pantofii și cerceii ei).
 Povestea mea o cam știți... mami și tati s-au rugat la Doamne Doamne mult timp și pentru că au fost cuminți, Doamne m-a trimis acasă în anul când au împlinit 10 ani de căsnicie. 
Primirea a fost pe măsura așteptării, că mi-au găsit nănuți buni și iubitori, pe Simona  și Ilarie Cîmpian, care și ei au o fetiță. Cred că o să îmi dea jucăriile ei, că pare să mă iubească deja. 
Este foarte drăguță! 
Sâmbătă a fost mare iureș, că m-au tot îmbrăcat și dezbrăcat și foarte curios că am făcut băiță undeva departe de casa noastră, într-o casă mare, cu multă lume serioasă. Într-un fel, nu mi-a displăcut acolo, că mi-a spus tati că în casa aia sunt îngerași. 
Seara nu am înțeles deloc ce obiceiuri au adulții ăștia! Am ajuns într-o altă casă cu becuri mari și multe  fundițe roz, flori și alte lucrușoare cochețele, pentru fetițe. Am apucat să văd la intrare că se numește Restaurante "Las Postas"(am zis că e bine totuși să țin minte unde mă duc!). După scurt timp am înțeles că toată lumea aceea venise pentru mine (se tot aplecau și îmi vorbeau pițigăiat - au fost drăguți, oricum!). Am rămas cu bunica și mami mai apoi, pentru că era un nene care cânta (altfel decât îmi cântă mie mami!), toți se bucurau și alergau unii după alții. Aveau un joc frumos. Cred că am să îl învăț și eu când mă fac mare. 
A doua zi am fost iarăși la casa cea mare cu îngerași și mai apoi, altă băiță cu multă lume, doar că de data asta la noi acăsucă. Nu știu ce tot au adulții ăștia cu atâtea băițe în public unde se bucură toți când mă văd în apă!  Când i-am văzut așa fericiți, nu am făcut gălăgie dar am să recuperez.
Am să învăț să țip ... 

Cu drag,

Anastasia

(Autor: Narcisa Madalina Basarman, noiembrie 2018)

 ANITA, CIPRIAN ȘI RAZELE LOR DE SOARE

Te provoc să-ți pun capac!

          Ea, de o frumusețe aparte, aparent lipsită de griji însă diferită de restul fetelor de vârsta sa. Nedeslușită le era străinilor această strălucire a unei înțelepciuni regăsită în izvoarele de munte – cristalină și totodată cu unde repezi, însă cu zâmbet zglobiu și reflexii aurii de lumină.

        El, ușor arogant, cu viața așezată pe rafturi concrete, dezinvolt dar de neatins, mereu acolo însă inabordabil, un burlac captivant căruia i se țesea viitorul, fără a avea habar.

        Pentru Anita, a-l cuceri a fost o provocare ce, fără ca niciunul să anticipeze, a creionat temelia lumii lor de după. Ciprian, într-o zi a privit orizontul simțind că îi lipsește EA. S-au sfărâmat lumi, s-au ridicat ziduri în care mai apoi au apărut ferestre, căci înflorirea nu le era deplină fără a completa mănunchiul razelor de soare.

Cafeaua cu aromă de destin

       Diminețile noastre, ale tuturor, încep în aburul aromat al licorii grozave însă unora li se creionează întreaga viață învăluiți în începuturile anunțate de o banală ceașcă de cafea.

Pentru Ciprian, rațiunea de a fi a căpătat deodată o altă paletă de culori, neexteriorizându-se în continuare, a luptat cu sine și cu întreaga lume de a menține noțiunea de „acasă” în pace, netulburată de intemperiile problemelor de-afară. Taciturn în momentele grele, un stâlp de granit al familiei sale, protejând comorile lui de umbră și vifor însă nelăsând cuvintele să zugrăvească trăirea.

     Câtă zbatere, câtă așteptare și câte iluzii … an după an, tratamente și planuri, speranțe și tot pe-atâtea răni rostite sau mute, culminau cu inelul anual de logodnă ce parcă pecetluia un nou început în curajul de a continua așteptarea.

     Viața lor împreună a început între zidurile unei cafenele iar prevestirea celei mai mari bucurii după ani de frământări, a sosit în același mod. Fetița mijlocie și-a anunțat prezența!

    Un bărbat adevărat nu declară, ci demonstrează! …și a demonstrat, căci și bărbații plâng câteodată … în hohote. Picătura aceea de viață, carne din carnea visurilor sale, minunea lor se înfăptuise și se numea Sara Sofía.

    Pentru unii, un deceniu însemnă o clipire de pleoape, pe când pentru alții înseamnă o întreagă lume. Aceștia sunt ei, împletind zilnic bucuria în buchete și adunând amintiri create cu grijă, căci cele trei fetițe scriu zilnic file dintr-o poveste doar de ei cinci știută, căci unul pentru celălalt sunt unicitate, viață și lumină, sunt „Soare”.

      În casa lor, am înțeles că sintagma „tinerii de astăzi” este doar o generalizare nefondată, căci delicatețea, puritatea și responsabilitatea surioarei celei mari te lasă fără cuvinte, privind sclipirea din tonul vocii sale, în timp ce leagănă mezina familiei. De la Sara am aflat geneza lui Moș Crăciun, și am mai aflat că dincolo de politețe și eleganță, familia lor este o infinită și molipsitoare sursă de bucurie.

(Autor Narcisa Mădălina Basarman, 12.01.2018) 

 

 MARIA CRISTINA

  Mult așteptatul moment a sosit în a doua zi de Brumar – Dumnezeu a binecuvântat tânăra familie Rus cu primul dintre cei trei copilași: un suflet de fetiță. Au numit-o Maria Cristina și zi după zi, împleteau neobosiți și fericiți gânduri, vise și ore nesfârșite de muncă pentru viitorul micuței.

  Departe de Ardealul lor de baștină, suflețelul cu ochi mari, verzi și curioși, creștea însă părea sa fie ceva în neregula: nu vorbea. Ce poate fi mai tulburător pentru inima unui părinte, decât teama și grija pentru copilul său? Au urmat nopți nedormite, transformate în zile petrecute pe holurile cabinetelor medicale, diagnostice ambigue sau definitive ... și toate scăldate în lacrimi și rugăciuni fierbinți către Maica Sfântă. N-au fost în zadar, căci una dintre zile a adus începutul alinării acestei mari încercări – diagnosticul corect: Maria nu vorbea, fiindcă nu putea auzi. Din acea clipă, timpul și-a pierdut dimensiunea în sufletul tinerei mame. Cu credință în Dumnezeu și speranță în viitorul minunii care le lumina casa, a început lupta pentru recuperarea fiicei lor.

  Toate mergeau spre bine, când o nouă problemă a apărut: fetița nu putea desena după cerințele primilor ani de școală, precum ceilalți colegi de clasă. Alte nopți nedormite, îmbrăcate în rugăciuni și griji, alte zile de tulburare în familie. Într-una dintre acestea, mama Mariei Cristina, departe de țara sa și neștiind cui să se adreseze, a ales să străbată străzile orașului în căutarea unei soluții. Ideea s-a dovedit una excelentă, căci îi iese în cale Academia de Arte Plastice „José Luis Birigay” și totodată primul pas către descoperirea înclinațiilor artistice ale fiicei. Acolo, cu multă muncă și răbdare, formele desenate cu stângăcie au devenit minunatele tablouri de astăzi. Cine o întâlnește pentru prima dată pe Maria Cristina Rus, nici nu poate bănui că adolescenta premiantă, cu personalitate puternică dar totodată cu ținută delicată și înclinații notabile către muzică și pictură și-a învățat talentele, sprijinită fiind de mama sa și protejată de Maica Sfântă al cărei nume îl poartă. 

  Din adâncimea privirii sale de smarald strălucește noblețea sufletească așezată cu grijă prin educația primită acasă și în sânul Bisericii românești, alături de nașii ei de botez.

  Maria așterne lumină și pace pe pânză, prin culoare și mângâiere prin note muzicale, își sprijină sora și frățiorul de fiecare dată când este nevoie, neuitând însă nici că are aproape 15 ani și ori de câte ori se ivește ocazia, se bucură de compania prietenelor ei, la cinematograf, în parc sau în excursii, așa cum este și firesc la vârsta sa. Am întrebat-o dacă are prieten (de, iscoditoare din fire!) și mi-a răspuns râzând, degajată, ca un adult „-Nu îmi trebuie prieten deocamdată.” Mi-a tresărit inima de admirație, văzându-i determinarea exprimată cu atâta lejeritate.

  Felicitări și mulțumiri familiei, pentru că prin strădaniile sale dăruiește societății noastre o tânără educată, talentată, care face cinste comunității românești.      (Autor: Narcisa-Mădălina Basarman, 11.09.2017)

 

473.040.000 de secunde: durata unei clipe
Suntem obișnuiți să facem calcule, să gândim planuri concrete și atent studiate, le punem pe hârtie și ne angrenăm în realizarea lor. Putem calcula calendaristic, cu precizie, zile, ore, secunde dar niciodată nu vom putea anticipa clipa și intensitatea trăirii. În iubire nu rămâne loc de planificări. Vine, se instalează și ne rămâne să ne descurcăm cum știm mai bine.
Ei au găsit rețeta!
La puțin peste 20 de ani au decis să se aventureze împreună în cel mai dificil proiect de echipă: FAMILIA. Au pășit prin greutăți și schimbări majore, mână în mână, și-au pus speranța în Dumnezeu și au îndrăznit. Nici în cele mai năprasnice furtuni nu s-au dezlipit unul de altul, ghidați fiind de lumina clipei în care au spus „DA!”. Sunt diferiți unul de altul și tocmai asta a creat întregul: frumos și rotund. 
Au strâns cu grijă flori de câmp și spice de lumină și le-au așezat în glastra anilor ce parcă i-a așteptat pe ei să apară, să-și revendice bucuriile, frumusețea și satisfacția că au ales înțelept.
Vă fie viața de familie limpede precum cristalul aniversării pe care o celebrați!
La Mulți Ani binecuvântați, familie frumoasă!

(Autor: Narcisa-Mădălina Basarman, 11.09.2017)

 Mai poți găsi texte de-ale mele pe http://parohiaortodoxalogrono.blogspot.com.es și pe madalinabasarman.blogspot.com.es 


 


 

 
website security